Dar pentru ca nu ma pot abtine, nici ca mi-as propune cu totdinadinsul sa o fac, voi incepe cu o scurta referinta la textul anterior. In putinele dar agreabile zile de sedere la Praga cred ca mi-am lamurit ierarhia intre placerea de a-mi calari motocicleta si tentatia de a zabovi in locurile in care astfel ajung. Intr-unul din textele scrise inainte de plecare glosam pe conturul ideii modificarilor de paradigma ce pot surveni atunci cand a calatori devine scop, subordonand importanta destinatiei. Ei bine si raspunsul la aceasta judecata pare sa se fi decantat.
Poate este vorba despre dificultatea sau kiar incapacitatea mea de a asuma un transfer de semnificatie atat de important dinspre drum catre roata, dinspre artefact catre unealta, dinspre spatiu inspre timp. Prin urmare, locurile in care ajung si relatiile reflexiv-intelectuale si/sau visceral-afective pe care le stabilesc cu ele, sunt sursa de sens si valoare ale acestei experiente. In ce priveste calatoria, care pentru mine inseamna placerea de a ma undui in viraje cu motocicleta intr-o coreografie ce ma uneste, imi place sa cred armonios, cu mecanica bavareza si fizica inertiilor giroscopice carora incerc sa le descifrez simultan limbajul si semnele cand subtile cand mai vehemente, nu se dovedeste a fi decat “instrumentul”, modalitatea de a ma apropia si ajunge in locuri ce uneori ma cadorisesc cu putin (sau mai mult) continut. Pentru altii ekivalentul acestei “proceduri” poate fi foarte bine sa motaie intr-un compartiment de tren, sa fie noastalgic hurducaiti intr-o decapotabila de epoca, sa intareasca muskiul cardiac pe o bicicleta sau sa se catapulteze aseptizat cu avionul, fiecare dintre acestea, numai cateva din numeroasele feluri in care putem sa calatorim, asociind virtuti si dezagremente care dupa felul in care se impart ne determina alegerea. Concluzia succinta este ca imi place grozav sa merg cu motocicleta dar capat contur si substanta din relatia cu locurile in care ma duce.
In sensul acesta, voi incerca sa ordonez retrospectiv cateva impresii, inca insusficient sistematizate ce-i drept, adunate de-a valma pe drumul pana aici.
Asa cum nu stii daca desenezi bine inainte de a vedea crokiurile unui maestru, daca poti gandi sistematic inainte de a-l citi pe Descartes sau Kant sau daca esti suficient de barbat inainte de a intra intr-un bar ticsit cu lezbiene feministe, tot asa si aprecierea lucida a “calitatii” propriei tari nu vine decat din contactul, de preferat cat mai putin “organizat turistic” cu alte spatii geo-politice. Eu am avut pana acum sansa, ce-i drept de cele mai multe ori “stimulata” de propriile decizii, de a clatori multumitor de mult, dar tarile cu care Romania se invecineaza nu au fost decat etape parcurse in graba catre sau dinspre alte destinatii. Asa a fost pana acum si cazul Ungariei si ma intreb daca n-ar fi fost mai bine sa ramana asa. Nu din alte motive decat acela ca un contact mai atent cu acesta tara vecina, ca roman neindroctinat de admiratia tampa fata de “tarisoara” sa, pur si simplu te aduce in situatia de a-ti veni sa te iei la palme. Macar si numai pentru ca aceasta violenta autopunitiva sa te ajute sa intelegi cum si ce legi misterioase fac doua spatii despartite doar de conventia administrativa a granitelor, sa fie ATAT de diferite.
Daca la noi frumuste de peisagii de o varietate si armonii exemplare sunt infectate cronic cu gunoaiele prea curand descoperitelor noastre obiceiuri de consum si inca neasimilatelor norme de trai in comun atunci cand nu sunt pur si simplu vandalizate de exploatari delirante si in durata medie paguboase, in Ungaria vecina, si nu vad in acest context de ce prietena, am mers zeci daca nu sute de kilometri fara sa vad macar un PET abandonat neglijent sau o punga de plastic tintuita de vant in vre-un gard, care in treacat fie spus nu sunt nici pe departe alcatuirile scalambe din scanduri pe jumatate putrezite insailate cu bucati de sarma furata de la “colectiva” cu care atat de “artistic” gaseste de cuviinta romanul sa-si margineasca batatura. Ma tot intreb exasperat ce instrumente de coercitie civica si/sau ce mecanisme ale mentalului colectiv ii fac pe vecinii nostri de la N-V sa fi inteles ca respectul pentru oamenii si locurile din jur se resimte rapid si eficient in calitatea propriilor vieti. Ce-o fi asa de greu de inteles pentru romani ca felul in care se comporta fiecare dintre ei genereaza si determina felul in care arata si se manifesta Romania insasi. Nu mai stiu daca in acest blog sau in alta parte am spus-o, dar natura (cu conditia sa nu fie cinic sau imbecil batjocorita) este frumoasa si generoasa oriunde in lume, diferenta de calitate intre un loc sau altul fiind data de ce au facut si ce continua sa faca oamenii cu locul respectiv cat si cu raporturile intre dansii.
Din prostie ingalata sau cu ticalosie ieftina poti face si din Elvetia, marea bariera de corali sau oricare din cei doi imaculati poli inghetati locuri in care sa-ti fie sila sa te afli, la fel cum, cu respect pentru tine si reflecarea inteligenta a acestuia in felul in care traiesti, poti face si din locuri altfel nu atat de spectaculoase geografic sau vegetal ca altele, locuri de adevarata incantare iar aici voi aminti din nou Ungaria, cu relieful sau atat de retinut in manifestari pe verticala, lipsita de iesire la mare sau delte fluviale dar care reuseste sa fie seducatoare si atasanta prin curatenie, meticulozitate si oamenni care, nu stiu daca din convingere adanca sau dintr-un dealtfel laudabil pragmatism turistic, stiu sa fie primitori si placuti.
